vineri, 10 iunie 2011

Ubuntu 11.04 Natty Narwhal a fost lansat

     

Despre proiect

 Ubuntu este un sistem de operare bazat pe Linux, disponibil gratuit cu suport atât din partea comunităţii cât şi suport profesional.
Comunitatea Ubuntu este construită pe baza ideilor expuse în Manifestul Ubuntu: acest software trebuie să fie disponibil gratuit (fără a se percepe nici o taxă), instrumentele software trebuie să fie folosite de oameni în limbile lor materne şi în ciuda oricărei deficienţe fizice, iar acei oameni ar trebui să aibă libertatea să adapteze şi să modifice aplicaţiile pe care le deţin în orice mod consideră ei că li se potriveşte mai bine.

Această libertate face Ubuntu fundamental diferit de programele tradiţionale proprietare: nu numai că instrumentele pe care le folosiţi sunt gratuite, dar aveţi şi libertatea să modificaţi aplicaţiile până în momentul în care funcţionează aşa cum doriţi dumneavoastră.
Echipa care participă la realizarea Ubuntu îşi ia următorul angajament public faţă de utilizatorii săi:
  • Ubuntu va fi întotdeauna gratuit şi nu se percepe nici un fel de taxă suplimentară pentru ediţia enterprise (destinată companiilor), noi facem ca munca noastră de cea mai bună calitate să fie disponibilă tuturor sub aceleaşi condiţii GRATUITE.
  • Ubuntu include ceea ce este mai bun în infrastructura de traduceri şi accesibilitate pe care comunitatea software-ului liber o are de oferit pentru a face Ubuntu utilizabil de cât mai multe persoane posibil.
  • Noile versiuni Ubuntu sunt lansate cu regularitate; o nouă versiune este realizată de regulă la fiecare şase luni. Puteţi folosi versiunea curentă stabilă sau versiunea curentă de dezvoltare. Pentru versiunea curentă se oferă suport tehnic prin actualizări pe o perioadă de cel puţin 18 luni.
  • Ubuntu este angajat în totalitate principiilor dezvoltării de software gratuit şi liber; încurajăm ca oricine să folosească software-ul gratuit şi liber, să-l îmbunătăţească şi să-l distribuie mai departe.
Ubuntu este potrivit pentru folosirea atât pe sistemele desktop cât şi pe cele server. Versiunea curentă de Ubuntu suportă arhitecturile Intel x86 (PC IBM-compatibil), AMD64 (Hammer) şi PowerPC (Apple iBook şi Powerbook, G4 şi G5).
Ubuntu include peste 16 000 pachete software, dar cele necesare pentru instalarea de bază necesită mai puţin de un CD. Ubuntu începe cu kernel-ul Linux versiunea 2.6 şi Gnome 2.16, şi acoperă orice aplicaţie standard desktop începând de la un procesor de texte şi până la aplicaţii pentru calcul tabelar sau aplicaţii pentru accesarea Internet-ului, software pentru server web, email, limbaje de programare şi utilitare precum şi câteva jocuri.
Folosind versiunea server veţi obţine tot ce aveţi nevoie şi vă doriţi şi nimic din ce nu v-aţi dori să apară.

Ce înseamnă Ubuntu?

Ubuntu” este un cuvânt vechi african, însemnând „umanitate către ceilalţi (semenii noştri)”. Ubuntu se poate traduce, de asemenea, şi prin „eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toţi”. Distribuţia Ubuntu Linux aduce spiritul Ubuntu în lumea software-ului.
 Download

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu